Potrivit sursei citate, cele trei turiste nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
“Apelul la 112 a venit în jurul orelor 19,00, iar acţiunea s-a încheiat aproape de miezul nopţii. Jandarmii montani braşoveni au intervenit pentru coborârea în siguranţă la baza Masivului Piatra Craiului a trei tinere turiste din Israel, care s-au abătut de la traseul marcat. După ce au fost găsite în zona Padina Hotarelor, turistele au fost coborâte în siguranţă la o pensiune din Zărneşti, fără să necesite îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Braşov.