15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBucureşti: Două fete de 11 ani, victime ale agresiunii sexuale

Bucureşti: Două fete de 11 ani, victime ale agresiunii sexuale

Poliţiştii din cadrul DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus executare un mandat de aducere, pe numele unui bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit de săvârşirea a două infracţiuni de agresiune sexuală.

Din datele şi probele administrate de către poliţişti din cadrul Secţiei 19 în două cauze privind comiterea infracţiunii de agresiune sexuală, a rezultat presupunerea rezonabilă că acestea ar fi fost comise de către aceeaşi persoană.

“Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate a fost identificat şi ulterior depistat un bărbat, în sarcina căruia au fost reţinute infracţiunile reclamate, respectiv, la data de 19 august a.c., în timp ce se afla pe o alee din sectorul 5, s-ar fi apropiat de o minoră, în vârstă de 11 ani, şi ar fi atins-o în zonele intime, după care ar fi încercat să o sărute, iar la data de 26 septembrie a.c., bănuitul ar fi atins în zona intimă o altă minoră, în vârstă de 11 ani, în timp ce se aflau pe o stradă din sectorul 5”, anunţă Poliţia Capitalei.

Luni, a fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului, acesta fiind dus pentru audieri la sediul secţiei de poliţie. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...
Ultima oră
Pe aceeași temă