16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBucureşti. La această oră, se dezveleşte bustul mareşalului Alexandru Averescu

Bucureşti. La această oră, se dezveleşte bustul mareşalului Alexandru Averescu

Fundația „Mareșal Alexandru Averescu”, în colaborare cu Primăria Municipiului București, Divizia 2 Infanterie „Getica” și Arhivele Militare Naționale Române, va organiza duminică, 11 noiembrie, începând cu orele 13.00, un ceremonial militar și religios cu ocazia dezvelirii bustului Mareșalului Alexandru Averescu, personalitate marcantă a istoriei naționale, comandantul Armatei a II-a în timpul Primului Război Mondial, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918), precum și membru de onoare al Academiei Române, aminteşte Buzău Media.

Ceremonialul va avea loc într-o zi specială, în care se comemorează 100 de ani de la încheierea Armistițiului, între Antanta și Puterile Centrale, armistițiu care a pus capăt Primului Război Mondial.

Dezvelirea bustului va avea loc pe Bulevardul Mărăști, loc cu o puternică rezonanță istorică care amintește de bătălia de la Mărăşti, considerată a fi una dintre cele mai importante victorii românești ale Marelui Război, cu acte de eroism unice, săvârșite de către militarii Armatei a II-a comandată de generalul Averescu prin care a reuşit să zdruncine pentru prima dată mitul lui Mackensen și al invincibilității germane.

Mai precis generalul Alexandru Averescu a eliberat un teritoriu de aproximativ 600 de kilometri pătraţi și peste 30 de localităţi. După această înfrângere nemţii au reproiectat întreaga strategie.

Au renunţat la sectorul Nămoloasa şi au hotărât ofensiva generală în zona Oituz şi Mărăşeşti, la nord de Focşani. Aşa s-a ajuns la cea mai importantă bătălie dată de armata română în Primul Război Mondial, bătălia de la Mărăşeşti.

Bustul Mareșalului Alexandru Averescu realizat de către Valentin Tănase, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, va fi amplasat pe Bulevardul Mărăști, în rondul din fața Bisericii Cașin. Ceremonialul militar va fi asigurat de către militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

La acest eveniment sunt invitați să participe copii și tineri, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din București și Buzău, oficialități din cadrul Ministerului Apărării Naționale, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război.

Cele mai citite

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă