16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBudăi: Legea adopţiilor trebuie să obţină consensul naţional

Budăi: Legea adopţiilor trebuie să obţină consensul naţional

“Avem în Parlament, acum, Legea Adopţiilor şi decizia trebuie luată într-un consens naţional, iar dezbaterile trebuie să fie transparente. Din discuţiile pe care le-am avut cu Comisia de muncă din Camera Deputaţilor, se vor organiza dezbateri unde toţi cei interesaţi – societatea civilă, autorităţi – să îşi spună punctul de vedere transparent, iar opinia publică să aibă reacţii. Să vedem ce se va decide, e un subiect sensibil, e o chestiune pe care nu o poţi decide într-o zi, cred că trebuie dezbateri repetate şi să fie publice. Mi-aş dori ca legea să fie aprobată când toate ideile sunt împărtăşite şi s-a ajuns la un consens. Nu este o chestiune pe care să o decizi în câteva zile, ci trebuie dezbătută de toţi factorii, astfel încât să voteze în cunoştinţă de cauză. E vorba de copiii României, e o o chestiune sensibilă şi trebuie ca toate părerile să fie ascultate”, a spus Marius Budăi.

Ministrul Marius Budăi a avut, vineri, la Cluj, întâlniri cu sindicatele, cu vârstnicii şi a vizitat mai multe unităţi din subordinea ministerului.

Cele mai citite

Mesajul Nataliei Intotero de Ziua Națională a Tineretului. Ministrul anunță că peste 15000 de tineri vor merge gratuit în tabără

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, care este sărbătorită pe data...

Mesajul Nataliei Intotero de Ziua Națională a Tineretului. Ministrul anunță că peste 15000 de tineri vor merge gratuit în tabără

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, care este sărbătorită pe data...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă