12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCâinele care a salvat un biciclist a fost adoptat

Câinele care a salvat un biciclist a fost adoptat

Ion Marin (40 de ani), un ciclist amator din Reşiţa, a căzut şi s-a accidentat pe traseul Reşiţa-Semenic în cursul serii de luni, 16 iulie. Un câine maidanez, cu care ciclistul s-a împrietenit pe drumul de urcare, l-a păzit şi l-a încălzit până au venit jandarmii şi medicii să-l salveze. La sosirea jandarmilor, bărbatul acuza dureri în zona claviculei şi se afla intr-o stare uşoară de hipotermie. Patrupedul a rămas lângă el până la sosirea salvatorilor. La faţa locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Caraş-Severin pentru a transporta rănitul la spital.

Câinele maidanez care l-a salvat pe biciclist  și-a găsit stăpân. După ce fapta lui eroică a ajuns în spațiul public, un bărbat a fost emoționat și s-a decis să îl adopte.

„Jandarmii din cadrul Postului Montan Văliug, împreună cu membrii Asociaţie Dogs Center Reşiţa, au reuşit să identifice câinele salvator în zona comunei Văliug, oferindu-i adăpost până la sosirea domnului Popovici Ionuţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care şi-a exprimat intenţia de a adopta câinele. În acest moment, câinele se bucură de un nou cămin alături de familia Popovici. Pe această cale dorim să mulţumim tuturor celor care si-au exprimat, în mediul online, îngrijorarea faţă de câinele salvator”, a comunicat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Caraş-Severin.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă