16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCCR aşteptată să se pronunţe astăzi asupra sesizării lui Iordache

CCR aşteptată să se pronunţe astăzi asupra sesizării lui Iordache

Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor. Pronunţarea a fost amânată de mai multe ori până acum.

Curtea Constituţională are pe ordinea de zi, miercuri, la ora 10.00, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi Parlamentul României, pe de altă parte, cerere formulată de Preşedintele Camerei Deputaţilor.

Pronunţarea în acest dosar a fost amânată de cinci ori până în prezent. 

Cererea a fost depusă în 22 martie de către Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea, aflat în concediu cu probleme medicale, i-a delegat atribuţiile.

Sesizarea vizează lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Florin Iordache reclamă ”refuzul explicit al ICCJ de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare prin neconstituirea, în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de completuri de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate”.

Şefa ICCJ Cristina Tarcea i-a scris preşedintelui Curţii Constituţionale că Austria este singurul stat afiliat Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE care are complete specializate în cauze de corupţie.

Tarcea îi transmite lui Dorneanu că a adresat următoarea întrebare Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE: “Dispuneţi la nivelul Curţii Supreme sau la nivelul altor instaanţe naţionale de complete specializate în cauze de corupţie?”.

Ea spune că până la termenul de 17 aprilie a primit 19 răspunsuri.

Din aceste răspunsuri, a rezultat că 13 state nu au deloc complete specializate în cauze de corupţie.

Alte cinci state nu au complete specializate în cauze de corupţie la nivelul Curţii Supreme, dar la nivelul altor instanţe au complete sau judecători specializaţi în cauze de corupţie.

Austria este singurul stat UE care are astfel de completuri.

PNL a cerut Curţii Constituţionale a României să suspende procedura de judecată a cererii depuse de Florin Iordache, considerând că articolul din Regulament în temeiul căruia a fost înaintată cererea este în dezacord cu prevederile legii fundamentale, motiv pentru care liberalii au înaintat şi o sesizare de neconstituţionalitate, cu acest subiect.

În 20 mai, CCR a respins sesizarea PNL şi a stabilit că Florin Iordache avea dreptul de a sesiza existenţa unui conflict de natură constituţională. 

Chestiunea lipsei completurilor specializate de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost ridicată şi de către avocaţii liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Între timp, însă, Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi şase luni de închisoare. 

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă