18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCei patru candidaţi înscrişi pentru funcţia de procuror general, susţin astăzi interviul

Cei patru candidaţi înscrişi pentru funcţia de procuror general, susţin astăzi interviul

Potrivit unui anunţ al Ministerului Justiţiei, interviurile încep la ora 9.00.

Patru candidaţi şi-au depus dosarele pentru a ocupa postul de procuror general, iar în urma evaluării s-a stabilit că aceştia întrunesc condiţiile de legalitate pentru a participa la selecţie. Este vorba despre Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu. 

Augustin Lazăr este actualul procuror general şi a fost numit în funcţie de către preşedintele Klaus Iohannis în 28 aprilie 2016, la propunerea ministrului Justiţiei de la acea vreme, Raluca Prună.

În 24 octombrie 2018, ministrul Tudorel Toader a anunţat că declanşează procedura privind revocarea sa din funcţie şi ulterior a trimis preşedintelui Klaus Iohannis o solicitare în acest sens. Şeful statului a refuzat, însă, în repetate rânduri să dea curs cererii de revocare, afirmând că este mulţumit de activitatea lui Augustin Lazăr. 

Mandatul acestuia la Parchetul General expiră în această lună. 

Marian Drilea este procuror DIICOT şi a ajuns în atenţia presei în 2012, după ce l-a interceptat pe preşedintele Traian Băsescu, în dosarul “Motorina”. 

Gabriela Scutea a fost procuror general adjunct, pe vremea când funcţia de procuror general era deţinută de Laura Codruţa Kovesi. În 2018, Scutea a candidat şi la funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

Daniel Horodniceanu a condus DIICOT până în 2018, la expirarea mandatului. Deşi a candidat pentru un nou mandat alături de Felix Bănilă, ministrul Justiţiei l-a propus pe cel din urmă pentru preluarea mandatului, Bănilă fiind numit în funcţie prin decret prezidenţial. Horodniceanu este implicat în această perioadă şi în procedura de selecţie pentru desemnarea candidaţilor României la postul de procuror european. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declanşat, în 14 martie, procedura de selecţie pentru noul procuror general, în condiţiile în care mandatul lui Augustin Lazăr în acest post expiră la sfârşitul lunii aprilie.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...
Ultima oră
Pe aceeași temă