14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiComisia Europeană discută despre introducerea salariului minim european, dar Danemarca nu e...

Comisia Europeană discută despre introducerea salariului minim european, dar Danemarca nu e de acord

Propunerea Comisiei stabileşte doar standardele comune pentru un salariu minim, dar nu şi un anumit nivel al salariului minim propriu-zis.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Propunerea de astăzi privind salariile minime adecvate este un semnal important că, de asemenea, în perioadele de criză, demnitatea muncii trebuie să fie sacră. Am văzut că pentru prea mulți oameni, munca nu mai este plătită. Lucrătorii ar trebui să aibă acces la salarii minime adecvate și la un nivel de trai decent. Ceea ce propunem astăzi este un cadru pentru salariile minime, cu respect deplin al tradițiilor naționale și al libertății partenerilor sociali. Îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață nu va proteja doar lucrătorii, ci și angajatorii care plătesc salarii decente și vor crea baza pentru o recuperare echitabilă, incluzivă și rezistentă. ”

Autorităţile daneze au criticat planul, susţinând că instituirea salariului minim eurpean va submina un model naţional al pieţei muncii care este popular atât în rândul sindicatelor cât şi al angajatorilor. 

Propunerea Comisiei Europene are unele merite, a apreciat ministrul danez al Muncii, Peter Hummelgaard Thomsen, care a adăugat însă că există şi unele elemente ale planului care ar putea face imposibil pentru Danemarca să îşi menţină modelul care a protejat drepturile muncitorilor timp de peste un secol.

În 21 din cele 27 de state membre UE există un salariu minim legal stabilit de guvern iar în şase state membre (Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia), salariul minim este stabilit în negocierile colective dintre angajatori şi sindicate.

Propunerea Comisiei va trebui să fie negociată cu guvernele statelor membre şi Parlamentul European.

În România, PSD a spus deja că susține ideea. “Conceptul se referă la principiul conform căruia pentru o muncă egală trebuie un salariu egal, decent, peste tot în Europa, iar pentru implementarea sa vor exista fonduri suplimentare, în special pentru IMM-uri, pentru a asigura o tranziție ușoară. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut în această privință, în mod special partenerilor sociali, și miilor de persoane care au semnat petiția inițiată de noi și care a fost depusă la Parlamentul European”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu (PSD).

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă