25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiComisie de supracontrol a CNAIR în toate punctele de frontieră

Comisie de supracontrol a CNAIR în toate punctele de frontieră

“Vineri, 13.12.2019, prin decizia Directorului General al CNAIR S.A. s-a dispus constituirea unei comisii de supracontrol care îşi va desfăşura activitatea la Agenţiile de Control şi Încasare din toate punctele de frontieră”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CNAIR.

Comisia va avea în vedere verificarea modului în care se respectă procedurile de lucru la Agenţiile de Control.

“Ne dorim eficientizarea activităţii în agenţiile de control. Un factor important în acest sens îl constituie eliminarea definitivă a factorului uman implicat în procesul de cântărire.

Am facut un pas decisiv în această direcţie prin semnarea unui contract pentru achiziţionarea a 18 instalaţii de cântărire performante. Săptămâna trecută am emis ordinul de începere a procedurii de instalare.

Avem un termen de implementare de 2 ani, însă rezultatul va fi o respectare riguroasă a procedurilor şi, implicit, îmbunătăţirea întregului proces”, a declarat Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR S.A, citat în comunicat, conform News.ro.

Cele mai citite

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă