13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCondiţii excelente de schi, cu zăpadă abundentă, la Şureanu şi Arieşeni

Condiţii excelente de schi, cu zăpadă abundentă, la Şureanu şi Arieşeni

“Exceptând vremea foarte aspră, specifică începutului de ianuarie, condiţiile de schi sunt excelente, la Şureanu. Zăpada proaspăt aşternută asigură un sezon de lungă durată, cu pârtii perfect pregătite şi zone de off-piste care gem de omăt abundent. Unica problemă, ca întotdeauna, o reprezintă drumul între lacul Oaşa şi pârtii, pentru care sunt absolut necesare lanţurile”, a transmis presei Rareş Tileagă, monitor Şcoala de schi “Paşi Liberi”.

Potrivit acestuia, drumul forestier între lacul Oaşa şi Domeniul Schiabil Şureanu, în lungime de 18 kilometri, a fost deszăpezit, însă nu suficient. “Există multe porţiuni dificile, cu zăpadă multă, şi înguste cât pentru o singură maşină, aşadar fiţi pregătiţi pentru posibile ambuteiaje. Totodată, există gropi, şleauri, iar pe marginea drumului se află şanţuri adânci. Dacă veţi avea montate lanţurile, nu veţi întâmpina nici o problemă de acces”, a mai transmis Rareş Tileagă.

La acest sfârşit de săptămână sunt deschise toate cele 9 pârtii ale domeniului schiabil. Funcţionează, de asemenea, ambele teleschiuri, dar şi telescaunul.

Domeniul Schiabil Şureanu, care are pârtii în lungime de 11 kilometri, este situat la peste 2.000 de metri altitudine.

În zonă există şcoală de schi, centru de închirieri schiuri şi plăci în Poarta Raiului, restaurante la baza pârtiilor şi pe domeniul schiabil.

Şi în Apuseni, în apropiere de limita cu judeţul Bihor, la Arieşeni, la 1.400 de metri altitudine, există două pârtii, în lungime de doi kilometri, unde sezonul de schi continuă cu zăpadă naturală şi abundentă.

“Pârtiile sunt perfect pregătite şi îşi aşteaptă turiştii zi de zi, cu atât mai mult cu cât se anunţă vreme foarte potrivită pentru schi. (…). Zăpada este arhisuficientă, stratul bătătorit măsurând în jur de 60 de centimetri. Totodată, instalaţiile de transport pe cablu funcţionează în regim normal”, a precizat Rareş Tileagă.

Şi la Arieşeni funcţionează o şcoală de schi şi snowboard, centre de închirieri schiuri şi plăci la baza pârtiilor, restaurante şi unităţi de cazare la baza pârtiilor şi în staţiune.

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă