18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCondițiile meteo vor proba capacitatea noilor manageri, consideră ministrul Transporturilor

Condițiile meteo vor proba capacitatea noilor manageri, consideră ministrul Transporturilor

Condițiile meteo dificile vor fi o probă pentru capacitatea noilor manageri, consideră ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Ministrul a făcut acest anunț în dimineața zilei de luni, 11 ianuarie 2021, după ce cu o zi înainte, duminică, îi convocase într-o ședință pe mai mulți directori cu atribuții în cadrul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Printre aceștia s-au numărat reprezentanți ai CNAIR, CFR Infrastructură și CFR Călători.

La acel moment, în peste jumătate din teritoriul României fusese deja anunțat codul galben, care este în vigoare și pe parcursul zilei de luni, 11 ianuarie.

“Zilele acestea vor fi pentru unii manageri o ocazie de evaluare a capacităţii lor de a gestiona provocările vremii nefavorabile. Nimeni nu poate să vină acum la mine şi să îmi spună că are probleme la contractele privind deszăpezirea, că nu sunt stocuri sau că nu sunt în stare să îşi organizeze personalul”, a anunțat, luni dimineață, ministrul Cătălin Drulă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă