18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiControale mixte în întreaga ţară, în centre comerciale, pieţe şi târguri

Controale mixte în întreaga ţară, în centre comerciale, pieţe şi târguri

Acestea au loc în special în zonele aglomerate ca centre comerticle, pieţe sau târguri, pentru a verifica respectarea măsurilor de limitare a răspândirii pandemiei.

O atenţie specială va fi acordată staţiunilor de pe litoral şi celor de la munte. „Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar vom lua toate măsurile necesare”, a afirmat Despescu, conform News.ro.

„Au fost stabilite mai multe măsuri: suplimentarea efectivelor şi forţelor care acţionează în teren pentru verificarea respectării regulilor de protecţie sanitară; organizarea unor grupe de coordonare operativă la nivelul municipiului Bucureşti şi în judeţe, sub coordonarea prefecţilor su scopul de a analiza situaţia operativă şi direcţionarea forţelor către zonele de risc”, a anunţat, vineri dimineaţă, Bogdan Despescu, după o şedinţă cu premierul Ludovic Orban, la care au participat miniştri şi instituţiile cu rol de control.

Potrivit acestuia, au fost formate şi echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai ITM, DSVSA, şi OPC pentru a realiza verificări operative.

„Am stabilit organizarea unor acţiuni cu efective mărite, în mai multe zone, zone aglomerate centre comerciale, pieţe, atât în zona urbană, cât şi rurală. De asemenea, acţionăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice, zonele de munte şi vom aloca suficiente resurse”, a mai afirmat Despescu.

De asemenea, acesta a anunţat alocarea unui număr pentru a fi sesizate nereguli: „Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar acolo unde vom constata încălcări ale legii, vom luat toate măsurile necesare”.

În legătură cu lipsa măsurilor de protecţie pe litoral, Despescu a precizat: „Vom organiza acţiuni cu forţe mărite, detaşate din ţară şi din IGPR, Jandarmeria Română, cu tot ce înseamnă angrenarea unor tehnici de documentare şi aprobare a acestor activităţi, astfel încât să existe măsuri de protejare a cetăţeanului. Unde se vor constata abateri, se vor dispune inclusiv măsuri de suspendare a activităţii operatorilor economici”.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă