17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCozi mari la Serviciul de Paşapoarte din Galaţi

Cozi mari la Serviciul de Paşapoarte din Galaţi

Cel puţin trei sute de gălăţeni ajung zilnic la ghişeele Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Galaţi, numărul cerererilor fiind, practic, dublu. Este vorba, în special, despre cetăţenii stabiliţi în străinătate care au venit în România, în concediu.

„Luna august este de foc la Paşapoarte. Din fericire, până în prezent nu am avut cozi exagerat de mari deoarece a funcţionat cu succes programarea online. Le recomand cetăţenilor să folosească acest sistem, este eficient pentru ei şi pentru noi. Marţi am avut un vârf de 364 persoane, luni 330, oricum peste 300 zilnic, lucrăm la capacitate maximă. Problemele apar în cazul cetăţenilor care solicită paşapoarte temporare. Noua lege intrată în vigoare pe 20 iulie închide accesul la acest tip de paşapoarte şi le recomand să aibă paşaport în posesie chiar dacă nu este prevăzută o călătorie imediată, nu vor putea obţine paşaportul mai repede de două săptămâni.”, a declarat presei şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Galaţi, Aurelian Păduraru.

Ca să facă faţă numărului mare de solicitări, Serviciul de Paşapoarte Galaţi lucrează lucrează la capacitate maximă, programul de lucru a fost prelungit, iar concediile salariaţilor au fost amânate pentru lunile următoare.

De asemenea, în curtea instituţiei a fost instalat un ghişeu unde pot fi depuse solicitările pentru eliberarea de paşapoarte în baza programărilor online.

„Toată lumea este la muncă pentru că trebuie să facem faţa solicitărilor. La Serviciul Paşapoarte sunt 19 angajaţi, ei îşi iau concediu în lunile iunie, iulie, septembrie, nu în august”, a precizat Aurelian Păduraru.

Aglomeraţie este şi la ghişeele de la Evidenţa Populaţiei şi la cele ale Serviciului Permise şi Înmatriculări Auto. De aceea, angajaţii celor două instituţii lucrează în perioada minivacanţei de Sf.Maria.

Cele mai citite

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă