19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCSM susține reducerea vechimii necesare pentru accederea în DNA și DIICOT

CSM susține reducerea vechimii necesare pentru accederea în DNA și DIICOT

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public în sensul transmiterii de către CSM a unui memoriu amicus curiae Curţii Constituţionale, în susţinerea sesizării formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la dispoziţiile legale de reducere a vechimii necesare pentru accederea în cadrul DNA şi DIICOT, pentru corecta informare a opiniei publice, Secţia pentru procurori a CSM precizează că susţine poziţia exprimată de DNA şi DIICOT în memoriul amicus curiae transmis Curţii Constituţionale de către aceste două instituţii. Secţia pentru procurori a CSM apreciază că prevederile criticate prin obiecţia de neconstituţionalitate nu contravin dispoziţiilor constituţionale, iar modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul reducerii vechimii necesare pentru funcţionarea procurorilor care activează în cadrul DNA şi DIICOT este un demers necesar, având în vedere lipsa acută de personal cu care s-au confruntat cele două instituţii în mod constant în ultimii ani”, se arată într-un comunicat al acestora.

Secţia pentru procurori a CSM atrage atenţia că funcţionarea în parametri corespunzători a DNA şi DIICOT trebuie să rămână o preocupare pentru toate autorităţile statului în vederea asigurării unui stat de drept.

Pe 9 iulie, DNA şi DIICOT au trimis Curţii Constituţionale un memoriu cu privire la sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificate recent de Senat.

DNA şi DIICOT susţin că reducerea vechimii de la 10 la şapte ani pentru accederea într-un post de procuror la cele două parchete este un demers legislativ necesar, menţinerea acesteia la 10 ani, în condiţiile existenţei unui deficit de personal de 40%, fiind de natură să conducă la o gestionare precară a fenomenului criminalităţii organizate şi corupţiei la nivel înalt.

Cele mai citite

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada...

Eficiente și igienice – alege consumabilele de hârtie de unică folosință!

În orice domeniu profesional - sanatate, educație, HoReCa, administrație publică, economic -  igiena este un detaliu important pentru a menține un mediu de lucru...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...
Ultima oră
Pe aceeași temă