18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDăncilă merge luni în Camera Deputaţilor pentru dezbateri pe tema Ordonanţei lăcomiei

Dăncilă merge luni în Camera Deputaţilor pentru dezbateri pe tema Ordonanţei lăcomiei

Conform progarmului şedinţei de plen de luni a Camerei Deputaţilor, la ora 16:00 au loc dezbateri politice, cu participarea prim-ministrului Viorica Dăncilă, la solicitarea Grupului parlamentar al PNL, cu tema “Opriţi Ordonanţa Lăcomiei, Ordonanţa care bagă România în faliment”.

Prezenţa premierului în Parlament are loc în contextul în care, conform Hotnews, Valdis Dombrovskis , vicepreşedinte al Comisiei Europene şi Pierre Moscovici, comisarul însărcinat cu Afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă l-au avertizat pe ministrul Teodorovici printr-o scrisoare transmisă în cursul accestei săptămâni în legătură cu necesitatea modificării OUG 114/2018, Ordonanţă care pune România într-o foarte proastă lumină printre ţările Uniunii Europene, mai ales că deţinem în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului.

“Indexarea taxei la ROBOR ne îngrijorează foarte mult, întrucât limitează capacitatea Băncii Centrale de a-şi îndeplini obiectivele- stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară”, se arată în scrisoare.

Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a anunţat că există consultări cu mediul de afaceri în ceea ce priveşte modificarea OUG nr. 114/2018. De asemenea, el a mai spus că  Guvernul are discuţii cu Autoritatea de Supraveghere Financiară pe tema soluţiilor aplicabile dacă administratorii celor şapte fonduri de pensii private Pilon II se retrag din cauza majorării de capital social pe care trebuie să o facă în conformitate cu prevederile actului normativ.

Totodată, Adrian Vasilescu, consultant de strategie al Băncii Naţionale, a precizat că pentru a deveni lege în urma dezbaterii în Parlament, OUG nr. 114/2018 necesită un aviz de legalitate din partea BNR.

“La Camera Deputaţilor va trebui să fie făcut şi un aviz de legalitate, o analiză de legalitate şi va trebui să fie respectată legea şi cu avizul Băncii Naţionale”, a declarat Vasilescu.

În urmă cu o săptămână, în Cameră a fost invitat, pe aceeaşi temă, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici., care a declarat că Ordonanţa 114 din 2018, prin care Guvernul impune băncilor ”taxa pe lăcomie”, este cel mai curajos act normativ de după Revoluţia din 1989, fiind o măsură care susţine autorităţile locale şi sectorul construcţiilor.
“Ordonanţa 114 este actul nomativ cel mai curajos şi îndrăzneţ de după Revoluţie, având în vedere complexitatea domeniilor pe care le reglementează. (…) Există o deschidere pentru dialog din partea tuturor miniştrilor. (…) Ordonanţa susţine autoritătile publice locale (…) şi sectorul construcţiilor”, a afirmat ministrul Finanţelor.

Cele mai citite

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă