13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDaniel Chițoiu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Daniel Chițoiu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în cazul accidentului mortal de circulație provocat în decembrie 2019 pe DN7, în localitatea Zamfirești, județul Argeș, anunță News.ro.

Procurorii argeșeni au finalizat cercetările iar fostul ministru este trimis în judecată într-un dosar penal în care șapte persoane, rude ale decedaților, s-au constituit părți civile alături de trei unități medicale.

Pe când se afla la volanul autoturismului său, Daniel Chițoiu a pierdut controlul mașinii care a intrat pe contrasens și a lovit violent un autoturism condus regulamentar de un șofer de 82 ani. În urma impactului violent, acesta și soția de pe scaunul din dreapta au murit iar o a treia persoană a fost rănită grav. Mai mulți martori aflați la locul accidentului au susținut că fostul ministru vorbea la telefon în timp ce conducea mașina scăpată de sub control.

Cele mai citite

Un tânăr militar american acuzat de scurgere răsunătoare de documente clasificate „ secret de apărare” va fi urmărit penal de justiția militară

Un tânăr militar american acuzat de autorităţile federale de o scurgere răsunătoare de documente clasificate "secret de apărare" va fi de asemenea urmărit penal...

Din respect pentru peneliști, Ciolacu trece cu PSD în alegeri “prin ei înșiși”

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, vrea să le demonstreze partenerilor de coaliție din Partidul Național Liberal (PNL) că...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...
Ultima oră
Pe aceeași temă