19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDefinitivat 2018: Profesorii află astăzi rezultatele finale ale examenului

Definitivat 2018: Profesorii află astăzi rezultatele finale ale examenului

Peste 150 de candidaţi au obţinut nota 10 la proba scrisă, iar 301 au primit note sub cinci, anunţa, marţi, MEN.

“Procentul de promovare (medii mai mari decât 8) înregistrat de candidaţii care au susţinut proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar (sesiunea 2018) este de 75,75% – înainte de soluţionarea contestaţiilor”, se arăta într-un comunicat de presă, remis Mediafax, de Ministerul Educaţiei Naţionale.

8.670 de candidaţi au dobândit dreptul de a susţine proba scrisă. Au fost prezenţi în sălile de examen 8.101 de persoane dintre care 695 s-au retras, cinci au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar patru lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.

Cel mai ridicat procent de note peste 8 s-a înregistrat în municipiul Bucureşti – 80,54%, iar cel mai scăzut, în judeţul Covansa – 57,1%

“Astfel, din totalul de 7.397 de candidaţi evaluaţi la proba scrisă, 5.603 de candidaţi au obţinut note între 8 şi 10. Dintre aceştia, 169 de candidaţi au fost notaţi cu 10. 301 candidaţi au primit note sub 5.Ponderea mediilor între 8 şi 10 atinge procente de peste 80% în judeţele Gorj (84%), Dolj (82%), Argeş (81,9%), Cluj (81,1%) şi în municipiul Bucureşti (80,54%). Spre deosebire de anii anteriori, în niciun judeţ nu s-a înregistrat o rată de promovare sub 50%. Rate relativ reduse se consemnează în judeţele Olt (64,9%), Călăraşi (63,5%), Vaslui (60,6%) şi Covasna (57,1%)”, potrivit sursei citate.

 O persoană poate susţine proba scrisă de cel mult trei ori fără a plăti taxă. Ulterior, susţinerea examenului va fi condiţionată de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale. De asemenea, cei care nu au promovat se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică de un an şcolar.

La proba scrisă au putut participa candidaţii care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Cele mai citite

NATO desfășoară un exercițiu cu 2000 de parașutiști, una dintre cele mai ample operațiuni de desant aerian de după al Doilea Război Mondial....

Militari din mai multe țări NATO participă, în aceste zile, la exercițiul SWIFT RESPONSE 24, care reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni de...

VIDEO. Flacăra olimpică a ajuns pe mare în Franța

Flacăra olimpică a ajuns astăzi, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de...

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă