21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFirea cere în instanţă daune morale de 100.000 euro useriştilor Roxana Wring...

Firea cere în instanţă daune morale de 100.000 euro useriştilor Roxana Wring şi Nicuşor Dan

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Agerpres, de către Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), ambele cereri sunt întemeiate pe faptul că cei doi pârâţi “au făcut publice, în mod repetat, afirmaţii false, calomniatoare, la adresa Primarului General şi a Primăriei Municipiului Bucureşti, în presă şi prin intermediul reţelelor de socializare online”.

“Este mai mult o acţiune de interes public decât una privată: încrederea populaţiei în instituţiile statului poate fi afectată cu uşurinţă prin răspândirea în spaţiul public a unor informaţii eronate. În cele două speţe, ca şi cu alte ocazii peste care am trecut, se aduc acuzaţii total nefondate faţă de acţiuni municipale, fără nicio probă care să le susţină. Practicarea unor astfel de campanii defăimătoare, prin care se transmite în mod repetat că Primăria Capitalei ar prejudicia în vreun fel interesele populaţiei, are ca efect să scadă credibilitatea instituţiei publice. Doresc să descurajez astfel de comportamente în societatea românească, de aceea am ales singura cale pe care o mai avem la dispoziţie – cea legală. Nu este neapărat cea mai comodă cale, dar prefer să optez pentru o astfel de conduită decât să aleg – aşa cum au optat ei – pentru calea uşoară a manipulării publice”, a argumentat primarul Gabriela Firea, conform comunicatului menţionat.

În cele două cereri se arată că, în lipsa unor informaţii documentate, există posibilitatea solicitării lor de la Primăria Capitalei, astfel încât datele prezentate să conţină şi punctul de vedere oficial (în lipsa căruia cititorii nu îşi pot forma o opinie informată).

Prin cererile înaintate se solicită Tribunalului să constate încălcarea dreptului la imagine a Primarului General şi obligarea de a formula scuze publice – prin intermediul mijloacelor mass media – presa scrisă şi televiziune.

O altă solicitare priveşte acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 de euro, sumă ce va fi destinată unor proiecte sociale, mai menţionează comunicatul PMB.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă