16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFirea: PMB a acordat stimulente financiare de milioane de lei pentru nou-născuţi

Firea: PMB a acordat stimulente financiare de milioane de lei pentru nou-născuţi

“A trecut un an de la debutul programului de sprijin financiar pentru nou-născuţii părinţilor bucureşteni, în valoare de 2.500 lei, oferit de Primăria Capitalei. Fiind şi mamă a trei copii, ştiu şi înţeleg cât de important este ajutorul, inclusiv financiar, de care au nevoie familiile, atunci când vine pe lume un bebeluş. De aceea, am dorit ca şi noi, ca autoritate locală, să fim alături de bucureştenii care devin părinţi. Până în prezent, 21.089 de nou-născuţi au primit câte 2.500 lei fiecare, ceea ce înseamnă că Primăria Capitalei a acordat acestor familii 53 milioane lei, adică aproximativ 12 milioane de euro”, a scris Firea pe Facebook.

Cei 2.500 de lei pot fi folosiţi pentru orice cheltuială necesară nou-născuţilor: hăinuţe, pamperşi, cărucior, lapte, medicamente, produse de îngrijire etc.

Potrivit edilului general, dintre aceşti bebeluşi, 53% au fost băieţei şi 47% fetiţe.

Firea a menţionat că, după sectorul unde au părinţii adresa, situaţia este următoarea: sectorul 1 – 14%, sectorul 2 – 18%, sectorul 3 – 22%, sectorul 4 – 17%, sectorul 5 – 11%, sectorul 6 – 18%”.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă