15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFlorian Coldea, la Secția de anchetare a magistraților

Florian Coldea, la Secția de anchetare a magistraților

Șeful Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, Gheorghe Stan, a declarat că la registratura structurii s-a prezentat luni fostul prim adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI) Forian Coldea, însă acesta nu a fost audiat în niciun dosar.

Numele fostului adjunct al șefului SRI este legat de protocoalele secrete din justiție încheiate de Serviciul Român de Informații cu diverse instituții judiciare precum Parchetul General sau Înalta Curte de Casație și Justiție. Florian Coldea a fost audiat de două ori în cadrul Comisiei pentru control a activității SRI, după apariția acestor protocoale secrete din justiție, el refuzând însă de fiecare dată să răspundă acuzaţiilor privind implicarea în dosarele penale, controlul asupra presei, acoperiţii din Justiţie şi media, relaţiile pe care le are sau le-a avut cu diferiţi politicieni sau acapararea unor instituţii.

El a fost trecut în rezervă în ianuarie 2017, după apariția a opt înregistrări făcute publice de Sebastian Ghiţă, în care fostul parlamentar detalia relaţia pe care o avea cu omul doi din SRI, cum mergea în excursii cu familia Coldea şi cum se întâlnea la SRI cu Laura Codruţa Kovesi, Coldea şi uneori cu şeful de staţie CIA.

Tot fostul parlamentar Sebastian Ghiță este cel care a depus la Secția de anchetare a magistraților o plângere contra Laurei Codruța Kovesi, în urma căreia fostul procuror șef DNA a fost pus sub acuzare pentru luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Dosarul a fost deschis de Secţia de investigare a infracţiunilor în decembrie 2018, după ce Sebastian Ghiţă a acuzat-o pe Laura Codruța Kovesi că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în ţară Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. Laura Codruţa Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI.

Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă