15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGabriel Harabagiu rămâne membru PSD şi viceprimar al Iaşului

Gabriel Harabagiu rămâne membru PSD şi viceprimar al Iaşului

“Instanţa respinge ca tardiv apelul declarat de Partidul Social Democrat împotriva sentinţei civile din 22 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia I Civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în decizia de marţi a judecătorilor Curţii de Apel Iaşi.

Soluţia Curţii de Apel Iaşi a fost dată în procesul în care Gabriel Harabagiu a solicitat suspendarea excluderii sale din PSD, din luna februarie 2018, pe rol fiind, în prezent, încă un proces privind anularea excluderii din partid.

Viceprimarul a contestat în instanţă decizia şefilor de partid şi a cerut atât suspendarea, cât şi anularea hotărârii partidului, fiind vorba de două procese diferite.

“Am rămas membru al PSD. Cei de la PSD au depus apelul cu o zi întârziere şi instanţa a ridicat excepţia tardivităţii, nu eu. Apelul a fost depus cu o zi întârziere probabil pentru că au numărat greşit zilele. Mai avem procesul privind anularea excluderii, dar acel litigiu va începe la toamnă”, a declarat, marţi, Gabriel Harabagiu.

 
Gabriel Harabagiu a fost exclus din PSD la începutul lunii februarie, alături de primarul Iaşului, Mihai Chirica.

Cele mai citite

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă