Deşi ministerul a promis că se va implica, există o rezistenţă sporită în reţeaua naţională de transfuzii, datorită intereselor comerciale.
Prezentă în studioul unei televiziuni, Gabriela Firea s-a plâns că programul ei privind testarea aleatorie a fost blocat de ministerul sănătăţii. În plus, a făcut referire la o altă problemă care lipseşte cu desăvârşire: Programul Naţional de Recoltare a Plasmei hiperimune sau convalescente.
Ea consideră că la toamnă vom avea o EXPLOZIE în acest sens.
“Pe scară largă, în întreaga lume, se tratează pacienții critici cu plasmă de la pacienții care au trecut prin infecție și au imunitate deja. La noi aflăm că sunt câteva cazuri, foarte rare. La noi nu este un program național pentru a-i convinge pe pacienții care s-au vindecat, sunt acasă acum, sunt bine și au trecut deja prin infecție, au imunitate și pot dona plasmă ce ajută enorm! Deci nu avem un astfel de program național! Când vom conștientiza că avem nevoie?! Când vom avea câte decese?!”, a subliniat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.
Pe timpul fostului guvern s-a semnat un Parteneriat public privat pentru producerea componentelor de plasmă şi în România. Actuala conducere a ministerului, supusă presiunilor useriste, cu interese în Big Pharma, nu a mai continuat proiectul care ar fi adus românilor imunoglobulina românească.