12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGalaţi: Zeci de mii de călători din judeţ, afectaţi de protestul transportatorilor

Galaţi: Zeci de mii de călători din judeţ, afectaţi de protestul transportatorilor

Potrivit vicepreşedintelui Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) şi responsabil pe zona de S-E, Sorin Amarinei, transportul de călători din nordul judeţului Galaţi, pe rutele Galaţi-Tecuci, Galaţi-Nămoloasa şi retur, dar şi din interiorul municipiului Tecuci se va opri, joi, începând cu ora 12.00, pe termen nelimitat.

Vicepreşedintele FORT a precizat că şi transportatorii din Constanţa, Tulcea, Vrancea şi Buzău vor opri activitatea, în semn de protest faţă de modificările aduse de Ministerul Transporturilor Ordinului 980/2011, normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora.

“Aşteptăm din partea Guvernului un semn să ne ia în serios, pentru că se încearcă ca România să devină prima ţară din Europa care să deschidă larg porţile pentru toate firmele de transport din Europa. Nicăieri în Europa nu se poate face transport între localităţi cu firme din afara statului respectiv. În Italia, Franţa, Germania s-au confiscat maşini ale investitorilor străini care au încercat asta, între Munchen şi Berlin nu pot merge eu cu o cursă regulată deşi se spune că transportul e liberalizat, pentru că există deja firme care fac acest transport. Şi noi suntem deschizători de drumuri, că domnul ministru al Transporturilor s-a gândit că România trebuie să ofere, aşa cum am oferit toate bogăţiile subsolului, putem să oferim dreptul la muncă al românilor. Transportul e una din puţinele activităţi care mai au capital majoritar românesc”, a declarat Sorin Amarinei.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă