11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru 8 capete de acuzare

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru 8 capete de acuzare

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă că procurorul general a semnat rechizitoriul realizat de DIICOT în cazul Caracal. Potrivit anunţului, Dincă este trimis în judecată pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni. Şi vecinul lui Dincă, Ștefan Risipițeanu, sub acuzaţi de viol.

“În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ,,Caracal” întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al P.Î.C.C.J., domnul Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul.

 
Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.G. pentru săvârșirea unui număr de 8 infracțiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni) și a inculpatului R.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

 
 
De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.

Confirmarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite PÎCCJ.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă