16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Gruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis condamnarea lui Gruia Stoica la patru ani de închisoare cu executare, omul de afaceri fiind acuzat de spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Potrivit rechizitoriului DIICOT, Gruia Stoica, împreună cu alte două persoane implicate în dosar, ar fi achiziţionat un pachet majoritar de acţiuni la SC Transbordare Vagoane Marfă, apoi a schimbat conducerea societăţii şi a introdus compania într-un circuit financiar fictiv, alături de alte companii, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Anchetatorii susţin că între 2003 şi 2005, cei trei inculpaţi, “bazându-se pe relaţia de rudenie şi încredere reciprocă“, au constituit un grup infracţional organizat, elaborând un plan prin care să diminueze contribuţiile către stat. Totodată, ar fi fost rulate mai multe sume de bani creând aparenţa unor relaţii comerciale.

Procurorii DIICOT au exemplificat un contract fictiv de subînchiriere vagoane şi unul, tot plăsmuit, de consultanţă. Prejudiciul total s-ar ridica la 8,8 milioane de lei, a mai arătat DIICOT.

Cele mai citite

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă