16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGuvernul britanic a schimbat conducerea MI5

Guvernul britanic a schimbat conducerea MI5

McCallum, care activează de 25 de ani în cadrul MI5, s-a ocupat în primii zece ani de Irlanda de Nord, dar apoi s-a axat pe lupta împotriva militanţilor islamişti, pe dezvoltarea securităţii cibernetice şi pe asigurarea securităţii Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

După ce fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost găsiţi în 2018 otrăviţi cu un agent neurotoxic dezvoltat de sovietici, el a condus riposta agenţiei la tentativa de asasinat.

“În 2018, Ken a fost însărcinat cu răspunsul MI5 la tentativa de asasinat împotriva lui Serghei Skripal, în cadrul unei reacţii internaţionale fără precedent a serviciilor de informaţii aliate, sub coordonarea Marii Britanii”, indică MI5, potrivit Agerpres.

Marea Britanie a acuzat Rusia de atacul în urma căruia un cetăţean britanic a decedat. Rusia a negat orice rol în acest caz, însă marile puteri occidentale au expulzat zeci de spioni ruşi care lucrau sub acoperire diplomatică.

MI5 a precizat că una dintre priorităţile principale ale lui McCallum este ca agenţia să profite rapid de oportunităţile oferite de tehnologie, inclusiv de învăţarea automată (machine learning), ramură a inteligenţei artificiale. Este cunoscută, de asemenea, pasiunea acestuia pentru drumeţiile montane.

El îi va succeda lui Andrew Parker, care urmează să-i predea comanda în aprilie.

MI5, creat în 1909 pentru a contracara spionajul german în Primul Război Mondial, este însărcinat cu protejarea securităţii naţionale britanice. Activitatea sa principală este în prezent lupta contra terorismului internaţional, ea funcţionând şi ca agenţie de contraspionaj.

“Scopul MI5 este extrem de motivant”, a apreciat McCallum într-o declaraţie.

“Oamenii noştri – împreună cu partenerii noştri – depun eforturi să apere ţara şi îşi doresc întotdeauna să meargă cât mai departe. După ce mi-am consacrat viaţa profesională acestui efort de echipă, este un imens privilegiu să fiu invitat astăzi să o conduc în calitate de director general”, a mai afirmat el.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă