12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiHarghita: Acţiuni pentru combaterea actelor ilicite de comerţ la produse perisabile

Harghita: Acţiuni pentru combaterea actelor ilicite de comerţ la produse perisabile

S-au dat amenzi în valoare de de aproape 100.000 de lei şi s-au confiscat 280 de kilograme de carne. În plus, s-au întocmit acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de ”comercializarea de produse alterate”, informează News.ro.

Poliţiştii din Harghita au desfăşurat, pe raza întregului judeţ, o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii actelor ilicite de comerţ, în special a celor cu alimente perisabile şi produse din carne, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita.

”În cadrul acestor activităţi au fost verificate peste 30 de societăţi comerciale de profil, 21 dintre acestea fiind sancţionate contravenţional, cuantumul total al amenzilor ridicându-se la peste 97.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de aproape 10.000 de lei, aproximativ 280 de kg de carne de porc, pui, miel şi peşte, precum şi 200 de ţigarete şi peste 170 de diferite produse alimentare expirate sau fără etichetă”, au transmis, duminică, poliţişti din Harghita.

Potrivit acestora, au fost confiscaţi 1.280 de lei, reprezentând contravaloarea a 40 de kg de carne de miel, 30 de kg de prăjituri şi a unor sume de bani nefiscalizate.

”În urma aspectelor ilicite constatate, au fost întocmite şi acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de comercializarea de produse alterate”, au mai transmis poliţiştii.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă