16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIGSU: 270 de incendii de vegetație din cauza vântului puternic

IGSU: 270 de incendii de vegetație din cauza vântului puternic

Inspectoratul arată că, la ora 18,00, peste 300 de pompieri cu 70 de autospeciale, motopompe şi alte mijloace tehnice erau angrenate în misiuni de stingere a arderilor necontrolate.

În zonele unde numărul incendiilor a fost considerabil, precum Buzău, Dâmboviţa, Gorj, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea, personalul aflat în turele libere a fost chemat să suplimenteze echipajele operative angrenate în misiuni.

Totodată, mai arată IGSU, pentru eficientizarea misiunilor de răspuns, instituţia a dispus măsura dislocării de tehnică şi personal din alte judeţe, care să intervină în sprijinul celor din judeţele afectate, astfel încât toate solicitările primite de la cetăţeni să fie acoperite.

La acest moment, sunt în curs de derulare intervenţii pentru localizarea şi stingerea incendiilor de vegetaţie uscată în zona Bucureşti-Ilfov şi judeţele Argeş, Buzău, Prahova şi Mehedinţi.

Având în vedere vântul puternic prognozat pentru perioada următoare, fenomen care favorizează propagarea rapidă a flăcărilor, IGSU face un apel către cetăţeni să întrerupă acţiunile de igienizare a terenurilor şi să respecte recomandările transmise de autorităţi.

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă