12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiÎnalta Curte, decizie grea pentru Gigi Becali

Înalta Curte, decizie grea pentru Gigi Becali

“Respinge ca prematur formulată cererea de reabilitare judecătorească a petentului Becali George. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanţei.

Este pentru a doua oară când judecătorii nu sunt de acord cu reabilitarea în cazul lui Becali, o decizie similară fiind dată în luna ianuarie 2020.

George Becali a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni primită în trei dosare. Este vorba de dosarul “Valiza”, cel privind schimbul de terenuri cu MApN şi dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat maşina.

După ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, Becali are mai multe interdicţii, printre care dreptul de a alege şi de a fi ales în funcţii publice.

Cele mai citite

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...

pe Ponta, nu pe poante, ca să defileze frumos pe podiumul electoral

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca Gabriela Firea, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la Primăria Capitalei, să nu mai creadă că nu o susține în...

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...
Ultima oră
Pe aceeași temă