11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIncendiu la penitenciarul din Satu Mare. Trei deținuți au murit

Incendiu la penitenciarul din Satu Mare. Trei deținuți au murit

Miercuri, imediat după apelul de seară, la penitenciar a izbucnit un protest la care au participat zece deținuți care erau cazați în aceeași cameră.

În timpul protestului s-a declanșat un incendiu care a avut ca urmare decesul a trei persoane și rănirea altor două, din rândul deținuților. Niciun angajat al penitenciarului nu a fost rănit.

“Pentru lichidarea incendiului, rezultat al unui protest spontan iniţiat de zece persoane private de libertate cazate în aceeaşi cameră de deţinere, a fost solicitat, de îndată, sprijinul echipajelor ISU. Totodată, la faţa locului s-au deplasat şi echipaje ale SMURD, în vederea acordării primului ajutor persoanelor implicate. În ciuda intervenţiei prompte, incidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane private de libertate, în prezent acordându-se îngrijiri medicale pentru două dintre acestea. Celelalte cinci persoane cazate în aceeaşi cameră de deţinere se află în afara oricărui pericol”, a anunțat un comunicat difuzat, miercuri seară, de conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă