13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIncendiu puternic la acoperişurile a două imobile din Voluntari

Incendiu puternic la acoperişurile a două imobile din Voluntari

O persoană expusă la fum a primit îngrijiri medicale, fiind apoi transportată la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, un incendiu a izbucnit, după miezul nopţii de luni spre marţi, la acoperişurile a două imobile, situate pe strada Cugetării din oraşul Voluntari.

Acolo s-a intervenit cu nouă autospeciale de stingere, o autoscară, o descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

De asemenea, în sprijinul pompierilor militari au intervenit şi trei echipaje ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Voluntari.

O persoană, expusă la fum, a avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la spital, precizează reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.

Incendiul s-a manifestat violent, cu degajări mari de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi şi a fost stins în jurul orei 3.30.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă