11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIncendiu puternic la un depozit din Iași. Populația, avertizată prin RO-ALERT

Incendiu puternic la un depozit din Iași. Populația, avertizată prin RO-ALERT

Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan, a declarat că incendiul s-a propagat şi la acoperişul unei case învecinate, acesta extizându-se de la o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi la aproximativ 1.500 de metri pătraţi.

Din cauza degajării mari de fum, populaţia a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT să evite sau să ocolească zona, să închidă geamurile şi ferestrele şi să acopere gurile de aerisire.

Pentru lichidarea incendiului intervin 54 de pompieri, dintre care şapte ofiţeri şi 47 de subofiţeri. Ei încearcă să lichideze incendiul cu ajutorul a nouă autospeciale cu apă şi spumă, autospeciale cu cisternă, a unui echipaj de descarcerare şi a unui echipaj de prim ajutor. La locul unde a izbucnit incendiul se află şi o autospecială de transport victime multiple.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă