26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiÎntârzieri ale trenurilor din cauza circulaţiei în condiţii de iarnă

Întârzieri ale trenurilor din cauza circulaţiei în condiţii de iarnă

”Un număr redus de trenuri înregistrează la această oră (miercuri dimineaţă – n.r.) întârzieri la sosire, acestea fiind, însă, determinate de adaptarea circulaţiei la condiţiile meteo sau de pregătirea şi verificarea suplimentară a materialului rulant pentru reînscrierea în cursă”, au anunţat reprezentanţii CFR.

Angajaţii companiei verifică starea infrastruturii pe toate secţiile de cale ferată de pe raza celor 17 judeţe aflate sub cod galben de ninsori şi viscol, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va intervi cu personal de specialitate şi utilaje pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice.

”Pasagerii sunt rugaţi ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească”, au mai anunţat reprezentanţii CFR.

Şaptesprezece judeţe sunt, miercuri, până la ora 20.00, sub cod galben de ninsori viscolite, depuneri de zăpadă, gheaţă şi intensificări ale vântului.

În plus, de miercuri seară până vineri dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara, iar în sud-est vântul va continua să aibă intensificări, spulberând zăpada.

Peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi sunt pregătiţi să intervină în zonele vizate de avertizările meteorologilor.

Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...
Ultima oră
Pe aceeași temă