16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIntervenţii ale pompierilor în 13 judeţe şi în Bucureşti pentru îndepărtarea efectelor...

Intervenţii ale pompierilor în 13 judeţe şi în Bucureşti pentru îndepărtarea efectelor furtunilor

Şapte maşini şi 24 de acoperişuri au fost avariate, iar în mai multe localităţi au fost probleme cu alimentarea cu energie electrică.

”În contextul fenomenelor de vreme rea prognozate pentru această perioadă, în intervalul 30.04.2019, ora 15.00 – 01.05.2019 ora 07.00, peste 1.700 de pompieri militari din 13 judeţe au intervenit în sprijinul autorităţilor şi populaţiei din zonele afectate”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Avertizările emise de meteorologi au produs efecte în judeţele Argeş, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Prahova, Sălaj, Suceava şi Timiş, dar şi în municipiul Bucureşti.

”Misiunile derulate au fost vizat evacuarea apei din 2 subsoluri ale unor instituţii publice şi 21 gospodării ale cetăţenilor. Totodată, misiunile forţelor din teren au presupus şi degajarea a 31 copaci, 10 elemente de construcţie şi 2 stâlpi de electricitate, doborâţi din cauza vântului.  7 autovehicule şi 24 acoperişuri de imobile au fost avariate, fără ca aceste incidente să genereze victime în rândul cetăţenilor”, a mai transmis IGSU.

De asemenea, din cauza furtunilor, patru drumuri naţionale  (DN 1C, DN 7, DN 10, DN 76) au fost temporar afectate.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, în nouă localităţi din două judeţe (Covasna şi Braşov) au fost semnalate probleme, iar pentru remedierea situaţiei, echipe de intervenţie ale furnizorului de curent s-au aflat în teren. O altă zonă afectată este judeţul Călăraşi, unde, miercuri dimineaţă, 447 de abonaţi, din 7 localităţi (Călăraşi, Dragalina, Grădiştea, Jegălia, Modelu, Perişoru şi Roseti) semnalează probleme.

”La acest moment, nu sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice, însă pompierii militari rămân la datorie pentru monitorizarea situaţiei şi aplicarea măsurilor imediate în caz de nevoie. ”, au mai transmis pompierii.

Meteorologii anunţă averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină, până miercuri la ora 21.00.

În 18 judeţe este cod galben de furtuni, până la ora 10.00. Cantităţile de precipitaţii pot ajunge până la 50 de litri pe metru pătrat, iar vântul va avea rafale şi de 55 de kilometri la oră.

În Bucureşti, ziua va fi vântoasă şi răcoroasă, maxima zilei fiind de 18 grade Celsius.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă