13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIohannis susţine intervenţia naţională în cadrul Adunării Generale a ONU

Iohannis susţine intervenţia naţională în cadrul Adunării Generale a ONU

Potrivit agendei şefului statului, intervenţia va fi susţinută la ora 16,15 (ora României).

Tot miercuri, preşedintele Iohannis va participa la Forumul Politic la Nivel Înalt pe tema “Accelerarea implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”, unde va susţine o intervenţie în cadrul sesiunii tematice “Leaders Dialogue 5 – Partnerships for Sustainable Development”.

“Participarea la Forum este o oportunitate pentru România de a prezenta progresele la nivel naţional în vederea implementării Agendei, inclusiv rolul regional asumat prin organizarea unor evenimente care să promoveze parteneriate regionale în acest scop. Totodată, vor fi prezentate experienţa şi bunele practici pentru a spori eficacitatea, responsabilitatea şi caracterul participativ în realizarea progreselor la toate nivelurile privind îndeplinirea Agendei 2030”, a informat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Iohannis a participat, marţi, la New York, la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, la recepţia oferită de Uniunea Europeană în onoarea şefilor de delegaţii şi la recepţia tradiţională oferită de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi prima doamnă în onoarea şefilor de delegaţii.

Din delegaţia care îl însoţeşte pe şeful statului fac parte ministrul de Externe, Ramona Mănescu, consilierii prezidenţiali Andrei Muraru şi Bogdan Aurescu, consilierul de stat Dana Bârsan şi reprezentantul permanent al României la ONU, Ion Jinga.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la ONU.

Cele mai citite

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă