11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiLuni se va lua o decizie în privința ridicării limitei de vârstă...

Luni se va lua o decizie în privința ridicării limitei de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca

„Pentru vaccinul de la AstraZeneca, săptămâna aceasta, chiar mâine, vom decide dacă ridicăm sau nu limita de vârstă. Vom avea o întrunire atât la nivelul Comitetului Naţional, vom avea şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii şi al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, iar de mâine vom anunţa oficial care va fi decizia faţă de limitarea de vârstă la vaccinul AstraZeneca”, a afirmat Gheorghiţă duminică seara, într-un interviu la postul Antena 3.

El a adăugat că se ia în calcul, practic, eliminarea limitărilor de vârstă, decizia fiind bazată pe datele ştiinţifice.

„Această decizie se va lua în baza datelor ştiinţifice şi nu dintr-un cu totul alt motiv. Nu aş vrea să se lase înţeles faptul că limităm sau ridicăm această limită de vârstă pentru că încă nu avem o adresabilitate crescută pentru acest tip de vaccin, ci pentru că avem cel puţin trei recomandări importante: recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, avem date din studiile ştiinţifice care sunt în derulare şi care sunt în curs de publicare şi, de asemenea, avem experienţa din Marea Britanie, pe câteva milioane de pacienţi, care au arătat eficienţa indubitabilă a vaccinului AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani. Practic, după prima doză a scăzut rata internărilor cu peste 94%, după o perioadă de 28 de zile, practic, o lună de la administrarea primei doze”, a argumentat Valeriu Gheorghiţă.

Dr. Gheoghiță a a mai spus că este „o falsă problemă” reticenţa faţă de vaccinarea cu serul de la AstraZeneca, fenomen care a fost sesizat având în vedere existenţa acestor locuri libere disponibile în prezent în cazul acestui tip de vaccin. 

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă