18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMaramureş: Prefectura solicită primăriilor situaţia contractelor de deszăpezire

Maramureş: Prefectura solicită primăriilor situaţia contractelor de deszăpezire

“Am transmis Comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă o adresă prin care am solicitat să ne comunice, până la data de 15 octombrie, stadiul încheierii contractelor de deszăpezire, asigurarea utilajelor de intervenţie şi a stocurilor de material antiderapant pentru a putea interveni cu eficienţă în situaţia căderilor abundente de zăpadă în următoarea perioadă de timp”, a spus prefectul Vasile Moldovan, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţa Maramureş.

Acesta a precizat că o adresă identică a fost adresată şi Societăţii Judeţene de Drumuri şi Poduri Maramureş, care are peste 800 km de drumuri în administrare, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Maramureş şi a Secţiei de Drumuri Naţionale Baia Mare, care administrează principalele tronsoane de drumuri naţionale din judeţ.

Prefectul Vasile Moldovan a subliniat că toate instituţiile publice sunt obligate să asigure desfăşurarea normală a activităţilor pe durata sezonului de iarnă.

“Toate instituţiile publice trebuie să asigure un climat normal pentru desfăşurarea activităţilor în perioada de iarnă(…)Trebuie să fie asigurate rezervele de combustibil, alimentarea cu energie electrică, o bună funcţionare a sistemelor de alimentare cu apă şi căldură, cât şi menţinerea funcţională a sistemului de comunicaţii”, a spus Vasile Moldovan.

Acesta a mai menţionat că, după primirea rapoartelor, o echipă mixtă din partea instituţiei va verifica situaţia în teritoriu.

Prima zăpadă a căzut în acest sezon la începutul săptămânii, pe DN 18, în Pasul Prislop, la graniţa judeţului Maramureş cu judeţul Suceva, fără a perturba traficul rutier.

Cele mai citite

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă