19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMEN a aprobat Metodologia de evaluare a studiilor universitare de doctorat

MEN a aprobat Metodologia de evaluare a studiilor universitare de doctorat

“Prin acest demers, solicitat de universităţi şi de Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR), Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a creat cadrul legal pentru demararea procesului de evaluare a studiilor universitare de doctorat. Evaluarea se realizează de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) sau de o altă agenţie de asigurare a calităţii din străinătate, înscrisă în EQAR, cu cooptarea studenţilor şi experţilor internaţionali”, se arată într-un comunicat al MEN.

Potrivit sursei citate, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior are obligaţia de a elabora, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului, ghidul de evaluare a studiilor universitare de doctorat, iar instituţiile organizatoare de studii de doctorat au obligaţia de a realiza, până la data de 15 februarie 2019, raportul de evaluare internă şi de a solicita evaluarea de către agenţia de asigurare a calităţii din ţară sau străinătate.

Ordinul de ministru clarifică şi aspecte cu privire la evaluarea şcolilor doctorale. Astfel, fiecare şcoală doctorală este evaluată, din 5 în 5 ani, în vederea menţinerii acreditării.

În ceea ce priveşte evaluarea programelor de studii universitare de doctorat, aceasta se realizează pe domenii, din 5 în 5 ani, pentru obţinerea sau menţinerea acreditării.

“Evaluarea şcolilor doctorale prevăzute în Legea 100/2018 şi care îşi menţin acreditarea până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2019 se realizează în paralel şi concomitent cu evaluarea domeniilor de studii universitare de doctorat”, precizează MEN.

În cazul în care un domeniu de studii universitare de doctorat este organizat de mai multe şcoli doctorale din cadrul aceluiaşi IOSUD, evaluarea se realizează o singură dată.

Proiectul aprobat prin ordin de ministru a fost propus de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, supus dezbaterii publice, discutat cu instituţiile de învăţământ superior şi CNR şi analizat în Comisia de Dialog Social.

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă