11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMihai Șora, mesaj de pe patul de spital

Mihai Șora, mesaj de pe patul de spital

Soţia sa, Luiza Palanciuc Şora, a publicat o fotografie cu filosoful îmbrăcat cu tricoul “Fără penali în funcţii publice”, alături de un tânăr prieten. 

„… Mă doare să văd că ţara mea suferă, dar îmi pun speranţa în cei ce vor veni după mine, în copii: speranţa că vor trăi demn şi se vor putea bucura de roadele strădaniei lor, ca adulţi”, transmite scriitorul pe Facebook. 

 
“Nu poţi rămâne indiferent la soarta semenilor tăi şi a ta proprie”, mai spune Mihai Şora, unul dintre iniţiatorii #Fărăpenaliînfuncţiipublice. 

Medicii spun că scriitorul se reface bine după ce a fost operat în ruma unro probleme la colecist. “Decizia în privinţa externării domnului Şora nu este medicală, ci una a familiei. Din punct de vedere medical, domnul Şora s-a recuperat satisfăcător, i-au fost făcute mai multe investigaţii, este aşa cum îl ştiţi”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silviu Negoiţă. 

Scriitorul şi filosoful Mihai Şora a participat activ la protestele care au avut loc în Piaţa Victoriei, devenind “portavocea mobilizării societăţii civile” împotriva “abaterilor” guvernării din România.

Născut în noiembrie 1916, Şora a studiat în Franţa, apoi a lucrat între 1945 şi 1948 ca cercetător la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) de la Paris. În 1948, revine în ţara natală, devenită un satelit al Uniunii Sovietice, gândind să mai rămână doar zece zile. Însă, regimul comunist îl împiedică să plece din nou. Fiu al unui preot, într-o ţară care a predicat ateismul, a fost de mai multe constrâns să abandoneze munca sa ca scriitor şi publicist şi să se supună rigorilor regimului totalitar.

“Timp de ani, mărturiseşte el, am fost supravegheat, telefonul meu ascultat şi corespondenţa citită… Dosarele Securităţii (poliţia politică comunistă, n.r) care mă vizau erau copleşitoare”.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...
Ultima oră
Pe aceeași temă