15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiNouă sute de mineri din Valea Jiului, în pericol să-și piardă slujbele

Nouă sute de mineri din Valea Jiului, în pericol să-și piardă slujbele

Numărul mare de disponibilizați ar putea fi redus, susțin sindicatele, dacă minele Lonea şi Lupeni vor fi menţinute în activitate.

“Se fac demersuri la Ministerul Energiei pentru prelungirea activităţii minelor Lupeni şi Lonea. Dacă vom reuşi acest lucru, atunci numărul disponibilizărilor va fi mai mic”, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului “Muntele”, Darius Câmpean.

Potrivit liderului sindical, rămânerea în activitate a minelor Lonea şi Lupeni este “imperios necesară” până la momentul în care celelalte două exploatări de huilă din cadrul CEH, minele Livezeni şi Vulcan, vor reuşi să asigure integral producţia de cărbune pentru funcţionarea fără probleme a termocentralelor Mintia şi Paroşeni.

În ceea ce priveşte primele disponibilizări de personal, acestea ar fi trebuit să aibă loc în lunile iulie şi august, însă programul a fost decalat pentru lunile septembrie-octombrie, când de la mina Lonea ar urma să plece o sută de angajaţi.

Directorul general al CEH, Samuel Dioane, a anunţat luni, cu ocazia Zilei Minerului, că exploatările de huilă Vulcan şi Livezeni vor fi cuprinse într-un program de investiţii menit să le dezvolte capacitatea de producţie, programul urmând să se deruleze până la jumătatea anului viitor.

În prezent, în cadrul CEH lucrează peste 4.000 de angajaţi.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...
Ultima oră
Pe aceeași temă