16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiO femeie din Bihor declarată moartă s-a trezit când a fost pusă...

O femeie din Bihor declarată moartă s-a trezit când a fost pusă în coșciug

Femeia nu mai fusese văzută de câteva zile, așa că vecinii au chemat poliția. Agentul de poliție care a ajuns la casa femeii a găsit-o pe jos, fără semne vitale la prima vedere. Acesta a anunțat medicul de familie, care și-a luat angajamentul că va sosi a doua zi pentru a constata decesul.

Membrii familiei au început pregătirile de înmormântare, însă când au vrut să o pună în coșciug au realizat că aceasta începe să dea semne de viață. O ambulanță a fost chemată imediat.

Echipajul medical a constatat că aceasta era în șoc hipotermic și a fost transportată de urgență la spital. Femeia este acum internată la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean Oradea.

Un dosar penal a fost deschis de către procurori pentru o posibilă neglijență în serviciu.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă