18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn român a negociat cu banca ştergerea unei datorii de 44.621 de...

Un român a negociat cu banca ştergerea unei datorii de 44.621 de euro

”Un consumator din Maramureş a obţinut ştergerea unei datorii de 44.621 de euro în urma negocierii cu banca, intermediată de CSALB. În acest caz, banca a acceptat ştergerea unei datorii aproape egale cu suma împrumutată iniţial consumatorului”, se arată în comunicat.

Vechiul record era din decembrie 2018, în care un consumator a obţinut o reducere de 39.000 de euro în relaţia cu banca.

“De data aceasta vorbim despre un caz social în care banca a acceptat ştergerea unei sume importante şi condiţii mai bune de plată pentru diferenţa care a rămas de achitat. Creşterea sumelor pe care instituţiile financiar-bancare le scad din sold sau din costul creditelor dovedeşte că băncile sunt dispuse să negocieze cu adevărat condiţii mai bune pentru consumatori. Dar, ambele părţi au de câştigat, deoarece îşi pot continua relaţia contractuală şi, prin alegerea concilierii, a negocierii, evită rezolvarea litigiilor în instanţă“, a spus un membru al Colegiului de Coordonare CSALB, Alexandru Păunescu.

Soluţia a fost propusă de conciliatorul Roxana Mustăţea, după trei luni de discuţii cu ambele părţi implicate, banca şi consumatorul.

“Vorbim despre un caz social, un caz care a fost analizat uman, nu din punct de vedere financiar. Toată lumea – atât CSALB, cât şi banca – l-a tratat ca atare : mai mult cu sufletul şi mai puţin pe baza cifrelor. Banca a acordat o diminuare a soldului de 44.600 de euro care reprezintă aproape întreaga sumă pe care consumatoarea a împrumutat-o în 2007. Pentru diferenţa care a rămas de plată, banca a împărţit suma în rate cu dobândă fixă. Practic, rata lunară va fi de aproximativ 1.000 de lei în perioada următoare”, a spus Roxana Mustăţea.

Consumatorul a împrumutat de la bancă, în 2007, aproximativ 50.000 de euro. Creditul avea dobândă variabilă, astfel că rata lunară a ajuns la 780 euro.

”În plus, creditul a suportat de-a lungul anilor mai multe restructurări. La toate s-au adăugat înrăutăţirea situaţiei economice şi familiale: deprecierea treptată a leului în raport cu euro, scăderea salariului şi agravarea stării medicale a membrilor familiei”, se arată în comunicat.

Anul acesta, până în 19 aprilie, 616 de cereri au fost trimise de consumatori către CSALB, cu 70% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 200 s-au transformat deja în dosare, faţă de 173 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă