În cadrul galei aniversare care s-a desfășurat la București au fost premiate personalități ale României în contextul Centenarului Marii Uniri, rememorând ceea ce au fost în stare să realizeze românii în secolul care s-a scurs de la crearea României Mari.
Gala aniversară s-a desfășurat sub patronajul Familiei Regale a României. Evenimentul a inclus o proiecție foto-video dedicată contribuției Reginei Maria la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, o ceremonie de premiere a unor personalități din România, iar în final s-a prezentat un moment artistic cu o tematică dedicată Centenarului.
Participanții la eveniment au primit câte un exemplar din albumul fotografic ”1918. Cum s-a făcut România Mare”.
“Împreună, am căutat, găsit și prezentat lumii întregi pe aceia care sunt echivalentul contemporan al românilor de succes din trecut. Distincțiile acordate aduc cu ele responsabilitatea și șansa de a spori panteonul de valori al Poporului Român. Cei premiați sunt o parte dintre mulții români care contribuie la continuitatea noastră, sporind legăturile pozitive între generații, urmând a fi modele, la rândul lor, pentru cei de mâine”, a declarat europarlamentarul Ramona Mănescu.