16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiOuă contaminate provenite din Teleorman, distribuite către o societate din judeţul Olt

Ouă contaminate provenite din Teleorman, distribuite către o societate din judeţul Olt

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, presei, de către DSVSA Olt, „referitor la ouăle contaminate cu fipronil provenite din judeţul Teleorman, în urma notificării şi a listei de distribuţie transmise de colegii din acest judeţ, s-a constatat că 36.000 bucăţi ouă au fost distribuite către o societate din judeţul Olt”.

DSVSA Olt a dispus verificarea societăţii, iar în urma controlului societatea din Olt a început procedura de retragere, fiind retrase de la comercializare un număr de 6.000 de bucaţi ouă, care au fost dirijate către o unitate de neutralizare, conform procedurilor.

”Menţionăm că în cursul anului 2018, toate fermele de găini ouătoare din judeţul Olt au prelevat probe sub supraveghere sanitară veterinară, în vederea determinarii existenţei fipronilului, cu rezultate corepunzatoare”, se arată în comunicatul citat.

În urma unui control tematic efectuat în luna noiembrie 2018, la ferma avicolă din Drăgăneşti Vlaşca, s-a descoperit peste 4,2 milioane de ouă contaminate cu un insecticid interzis.

Cel puţin 102.480 de ouă contaminate cu Fipronil, de la ferma avicolă din Drăgăneşti Vlaşca, judeţul Teleorman, au ajuns în consum, spuneau reprezentanţii ANSVSA. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor declarau, joi, pentru Mediafax, că nu exclud posibilitatea ca ouă contaminate să fi ajuns pe piaţă şi înainte de efectuarea controlului tematic, iar cifra pe care ei o consideră certă în acest sens este de 102.480 de ouă contaminate ajunse pe mesele oamenilor.

“Pe 22 noiembrie au prelevat probe, pe 6 decembrie a venit buletinul de analize care a relevat faptul că există Fipronil în ouă. Această fermă nu avea niciun istoric. Şi se controlează în cadrul programului toate fermele, dar ordinea lor este dată de o analiză de risc. Istoricul acestei ferme era curat până acum. De asta au şi durat mai mult analizele. Au fost 102.480 de ouă contaminate care au ajuns pe piaţă. Nu avem de unde să ştim dacă nu au ajuns pe piaţă şi înainte ouă contaminate”, spunea Rareş Hăbescu, purtătorul de cuvânt al ANSVSA.

Întrebat de Mediafax dacă ştie de ce DSVSA Teleoroman nu a comunicat populaţiei riscurile apărute, purtătorul de cuvânt al ANSVA a spus că nu cunoaşte de ce reprezentanţii instituţiei au procedat astfel, dar că populaţia ar fi trebuit să fie informată.

În prezent, la ferma din Drăgăneşti Vlaşca se derulează o anchetă a celor de la ANSVSA şi a celor de la DSVSA Teleorman, prin care se urmăreşte identificarea modului în care Fipronilul a ajuns să fie folosit la respectiva unitate de producţie.

Fipronilul este un insecticid cu spectru larg, interzis în Uniunea Europeană la animale destinate consumului uman, din cauza riscului foarte crescut pentru om de a suferi diverse forme de toxiinfecţie alimentară.

Cele mai citite

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...
Ultima oră
Pe aceeași temă