13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPacientul cu arsuri grave transferat în Belgia a murit

Pacientul cu arsuri grave transferat în Belgia a murit

Tânărul a fost rănit grav, săptămâna trecută, într-o explozie care a avut loc într-un bloc de locuinţe din Piatra Neamţ. A fost transportat pe cale terestră, nu cu elicopterul, în Iaşi, acolo unde a suferit prima operaţie în condiţiile în care avea arsuri pe 65% din suprafaţa corpului.

Ulterior, a fost transportat în Belgia, cu o aeronavă C-27J Spartan a Ministerului Apărării Naţionale, având în vedere că, potrivit ministrului Sănătăţii, România nu poate trata în acest moment pacienţi cu arsuri mai mari de 50% din suprafaţa corpului. “România nu poate să trateze pacientul care are arsuri mai mari de 50 la sută din suprafaţa corpului. Aceasta este părerea mea, că nu se poate trata în România în condiţii de maximă siguranţă şi în condiţiile în care se afla acest pacient”, a spus atunci Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii preciza tot săptămâna trecută că, în România există 11 paturi pentru marii arşi, deşi fizic ar putea exista mai multe, dar „în acest moment sunt ocupate şi nu putem da la o parte pe cineva”. Potrivit ministrului, momentul transferului l-au decis medicii, când pacientul a fost stabilizat pentru a fi transferat.

 Joi, în jurul orei 17.00, tânărul a murit, au declarat pentru Mediafax reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă