12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPagube de 700.000 lei, în urma incendiului la gaterul din Frumoasa

Pagube de 700.000 lei, în urma incendiului la gaterul din Frumoasa

Potrivit sursei citate, gaterul aparţine unei societăţi comerciale cu profil de fabricare a elementelor de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii, iar incendiul a fost provocat de efectul termic produs de coşul de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

În incendiu au ars hala gaterului, în întregime, pe aproximativ 700 metri pătraţi, cu utilajele şi produsele finite din interior, respective 30 mc lemn, 11 ferestre, patru seturi de mobilier, semifabricate pentru 40 de uşi, paturi, noptiere, 300 ml lambriu, podea, duşumea.

Alina Ciobotariu a precizat că în urma intervenţiei s-au salvat camera de uscare, plină cu lemne, centrala de uscare, anexa învecinată şi întreaga cantitate de cherestea şi buşteni, depozitată în curtea gaterului, bunuri materiale în valoare de aproximativ 1.000.000 lei. Pierderile au au fost evaluate la circa 700.000 lei.

Pentru stingerea focului au intervenit, timp de peste cinci ore, aproximativ 70 de pompieri militari şi civili.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă