26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPapa Francisc, aşteptat de mai multe persoane la Aeroportul Târgu Mureş

Papa Francisc, aşteptat de mai multe persoane la Aeroportul Târgu Mureş

Prefectul judeţului, Mircea Duşa, a afirmat că este onorat de întâlnirea cu Papa Francisc, arătând că poartă în suflet mulţumirea că este a doua oară când se întâlneşte cu un Suveran Pontif.

Papa Francisc a primit, sâmbătă, pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureş, de la prefectul de Mureş, Mircea Duşa, distincţia Fibula de la Suseni, simbolul judeţului, care reprezintă replica unei comori unice în lume, ce datează din Hallstattul timpuriu, prima Epocă a Fierului.

“Port în suflet şi plăcerea de a-l fi întâlnit şi pe Papa Ioan Paul al II-lea, când am fost primit oficial la Vatican de Sfinţia Sa, atunci când România, în 2001, a donat pentru prima dată Bradul de Crăciun pentru Vatican”, a declarat Mircea Duşa.

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a arătat, la rândul său, că emoţiile transmise de privirea blândă şi atingerea caldă a unei personalităţi cum este Papa Francisc, sunt unice.

“Într-o viaţă poţi să ai parte de multe bucurii, dar emoţiile transmise de privirea blândă şi atingerea caldă a unei personalităţi cum este Suveranul Pontif Papa Francisc, sunt unice. Aceste trăiri doresc să le împărtăşesc cu toţi târgumureşenii care înţeleg, apreciază şi respectă întreaga activitate a Suveranului Pontif Papa Francisc”, a arătat Dorin Florea.

Mureşenii veniţi în număr destul de mare la Aeroportul Transilvania Târgu Mureş susţin că au auzit de dimineaţă ştirile referitoare la sosirea Sanctităţii Sale, s-au îmbrăcat şi, în ciuda ploii, au parcurs şi câte 20-25 de kilometri pentru a-l zări, chiar şi pentru câteva clipe, pe Papa Francisc.

Deşi ploua foarte tare, în momentul plecării de pe Aeroport, Suveranul Pontif a dat jos geamul de la portiera maşinii în care de afla şi i-a salutat pe oamenii veniţi să îl întâmpine.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...
Ultima oră
Pe aceeași temă