15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPatru persoane din Ploiești, reținute într-un dosar de tâlhărie și proxenetism

Patru persoane din Ploiești, reținute într-un dosar de tâlhărie și proxenetism

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, din cercetări a reieşit că, în perioada martie-mai, persoanele bănuite ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pe raza judeţului Prahova, obţinând foloase materiale de pe urma acestor activităţi.

Cei vizaţi sunt acuzaţi şi de tâlhărie, după ce ar fi deposedat o persoană, prin violenţă, de o sumă de bani, dar şi de două tentative de tâlhărie.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională se ridică la 30.000 de lei.

În urma percheziţiilor, şapte persoane au fost duse la audieri, patru dintre ele fiind reţinute. Ele vor fi prezentate vineri unităţii de parchet pentru dispunerea de măsuri preventive, arată sursa citată.

Activităţile au beneficiat de suportul operaţional al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Matei Basarab” Ploieşti.

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...
Ultima oră
Pe aceeași temă