10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPercheziţii în Bucureşti, într-un dosar de proxenetism

Percheziţii în Bucureşti, într-un dosar de proxenetism

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare şapte mandate de percheziţie, în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
 
”Din datele şi probele administrate în cauză, în perioada noiembrie 2018 – până în prezent, a rezultat presupunerea rezonabilă că un grup infracţional, format din cinci persoane, ar fi înlesnit mai multor femei practicarea prostituţiei, în apartamente închiriate în regim hotelier, situate pe raza sectorului 4”, a anunţat, miercuri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, bănuiţii au pus la dispoziţia femeilor apartamentele menţionate, au postat anunţuri pe internet şi au intermediat relaţiile acestora cu clienţii, în urma acestor activităţi fiind obţinute diferite sume de bani de către cei în cauză.

Persoanele implicate vor fi duse pentru audieri la sediul Poliţiei Sectorului 4.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă