13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPeste o sută de bancnote false, descoperite de poliţişti şi procurori

Peste o sută de bancnote false, descoperite de poliţişti şi procurori

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Structura Centrală, sub coordonarea procurorilor DIICOT Caraş-Severin, au făcut, luni, cinci percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Hunedoara, la membrii unui grup infracţional organizat, specializat în falsificare de monedă, punerea în circulaţie de valori străine falsificate şi înşelăciune.

De asemenea, au fost puse în executare patru mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi aduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraş-Severin.

”În urma percheziţiilor, au fost descoperite peste o sută de bancnote falsificate şi instrumente folosite la falsificarea acestora. Din cercetări a reieşit că, din luna aprilie a acestui an, membrii grupării infracţionale ar fi acţionat pentru plasarea, pe raza judeţului, de bancnote contrafăcute, de 50 şi 100 de euro, sub pretextul cumpărării, prin intermediul internetului, a unor cabaline, de la diferite persoane din Caraş-Severin”, a transmis Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că acelaşi grup infracţional ar fi acţionat şi pe raza judeţelor Gorj şi Olt, fiind înregistrate cazuri similare de plasare de bancnote contrafăcute.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor. La activităţile de astăzi, au participat şi jandarmi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă